Morții de pe Facebook

În România (nu zic de alte țări pentru că nu știu cum se întâmplă) e o modă: cum moare cineva cunoscut, îl plângem pe Facebook. Poze cu citate aparținând decedatului, poze cu decedatul și RIP la status, status cu “ce om/actor/cântăreț bun a fost”, video-uri cu decedatul. Numai că, foarte mulți dintre oamenii care distribuie astfel de lucruri nu au fost niciodată mari fani ai mortului.

De exemplu, ieri a murit actorul Marin Moraru. Câți dintre cei care îl plâng pe Facebook au fost la o piesă de teatru de-a lui? Că un film, sigur au văzut. Nu de alta, dar mai mult de jumătate din Românie s-a uitat măcar la un episod din “Inima de țigan”. Deci, de ce să mergi cu turma când tu nu ai plătit un bilet la teatru ca să îl vezi jucând? Doar pentru că așa se poartă? În loc de sezoanele toamnă-iarnă sau primăvară-vară, mai nou se poartă sezoanele moartea lui Marin Moraru, moartea Reginei Ana, moartea lui Prince și multe alte morți. Când a murit Prince, toată lumea distribuia citate d-ale lui și, evident, piesa Purple Rain. Nu de alta, dar alta nu știau. De ce ești ipocrit? Nu ascultai Prince înainte. Brusc, te-a lovit inspirația să dai play pe Youtube la 10 piese d-ale lui, să cauți un pic pe Wikipedia să vezi cine a fost mortul și să dai un search pe Google “prince quotes”.Când a murit Paul Walker, tot internetul l-a plâns deși, cei mai mulți oameni văzuseră doar seria “Fast and Furious”. Really? Chiar atât de ipocriți să fim?

Înțeleg că pe Facebook ne creăm o imagine așa cum o vrem noi, mințim virtual pentru a fi cele mai bune versiuni ale noastre. Pentru că, în viața reală, suntem prea lame ca să facem ceva să devenim cele mai bune versiuni ale noastre. Imaginea de pe rețele de socializare primează. “Lasă, dau share ca să vadă prietenii că sunt cult și știu cine e mortul, dar eu mă uit seara la Capatos și citesc Cancan, zilnic.”. Nu generalizez, nu toți facem asta. Dar cu siguranță ai câțiva astfel de ipocriți în lista de Facebook.

Hai să nu mai plângem morții online, dacă nu știm cine au fost. Hai să fim un pic sinceri cu noi și să lăsăm falsitățile astea inutile. Ipocriților, prietenii voștri de pe Facebook știu că nu ați fost fani ai mortului dar, probabil din prea mult bun-simț, nu o să vă zică niciodată ceea ce sunteți. Niște oi care urmați turma.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s