Când te face căţelul de râs…

Zilele trecute am fost cu Joy, căţelul meu, la veterinar. Nu a păţit nimic, am fost să îi fac un vaccin. Pentru că e destul de departe cabinetul veterinar, am decis să iau un taxi. La dus, totul a mers bine, a fost cuminte.

În schimb… când ne-am întors… Pfuuu! Stătea Joy cuminte în braţele mele şi se uita pe geam. La un moment dat, ghemotocul frumuşel şi drăgălaş se ridică în cele 4 lăbuţe pufoase şi… mă loveşte… un pârţuleţ silenţios şi groaznic mirositor! Moment în care benoclez ochii, îmi dau lacrimile! Doamne! Credeam că din aşa drăgălăşenie iese cel puţin un miros de levănţică! Dar nuuu!

După ce mi-am revenit din şoc, mi-am dat seama! OMG! Dacă domnul taximetrist va crede că mirosul e de la mine? Pfoaaaiii! Ce mă fac? Încep să mă uit pe geam şi cu coada ochiului la şofer, să văd dacă face vreun gest, dacă deschide geamul, dacă i-au dat şi lui lacrimile, dacă se uită urât la mine. Dar am scăpat! Şoferul nu a făcut niciun gest! Pfiuuu!

La final, când am plătit cursa, mă aşteptam să îmi zică, totuşi: “Staţi liniştită, domnişoară. E gratis! Doar mi-aţi făcut o epilare nazală gratuită!”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s